Nu vreau sa pleci!

Nu vreau sa pleci. 

Nu  mai am pasi demni sa te urmeze.

 Nu am carari  curate pe care sa mai calc.

 Nimic nu-mi  va mai fi aproape, 

totul se va desfasura intr-o departare cruda,

 iti voi auzi doar ecoul.

Caută miros de scorţişoară

Caută miros de scorţişoară

Caută miros de scorţişoară şi de brad, visează la albul zăpezii şi la culorile globurilor, îşi închipuie răceala mâinilor şi verdele bradului. Caută un omuleţ gras şi roşu, caută să îi zâmbească şi să îl strige. Caută să îl implore. Caută un sac numai pentru ea, plin cu ore de trăit, caută un zâmbet, două.

Daria caută Crăciunul.

de Daria Hornoiu

iubirea

Iubirea

Iubirea mea reuneşte

Toate sentimentele lumii.

Inima mea este populată,

Chiar suprapopulată.

Perechea dragoste-ură

Se alătură altor sentimente

Care se anulează:

Frică, curaj,

Dorinţă, respingere,

Magie, blestem,

Divin, diabolic,

Durere, plăcere...

În fiecare clipă când te văd

E ca şi cum vidul ar fi atins de un vârf de creion

Şi cea mai mică iritare

Ar anima jocul din inima mea.

Fara timp

Fără timp

Spune-i nopţii cuvânt

Omoară îngerii. Îngână-i în gând.

Priveşte-ţi mama.

Izvor de durere. Ce vezi, copil bolnav?

Ce vrei să vezi? Ce vrei să fii?

Degeaba speri. Ştii sigur: tu vei muri.

Clipe pierdute, mult prea puţine clipe...

Amare, clipe dureros de amare

Se strivesc

În lumea asta neagră.

În lumea sufletului găurit,

În trupul tău care de-atâta cancer

Se răscoleşte chinuit.

Secretul

Astazi trebuie sa scriu. Trebuie pentru ca am cuvinte si emotii adunate in mine ca intr-un vulcan care nu  a mai erupt de secole. Am lucruri de spus, secrete de impartasit... nu oamenilor, nu cu vocea, nici macar printr-un creion sau un stilou. Parca daca scriu prin intermediul tastelor fapta pe care am sa v-o povestesc, ea devine si mai impersonala, mai straina de mine... Daca as spune-o cu voce tare, oricui, as fi judecata, privita intr-un fel. Pe cand asa nu intalnesc nici o privire sau gest dezaprobator, nici un nas care stramba, nici o buza care se subtiaza sau vreun obraz care se labarteaza la auzul unui asemenea secret. Nu vreau feedback, nu imi pasa ca am facut-o, o sa scriu aici si o sa „uit” ca am facut ce am facut, pentru ca altfel as innebuni de-a binelea.

                Daca as mai faceo acum, in clipa asta? Nu. Daca regret? Nu. Daca a meritat. Da si nu.

                Asazi este toamna. O zi frumoasa de toamna, cu frunze uscate si mute de atata galben. Este mult vant. Un vant puternic care m-a facut sa ma deplasez tare greu, deoarece rochia mea prea scurta avea o stare pentru dans, dans inalt purtat de vant. Sau poale in cap. Rochia. A trebuit sa fac pauze dese si sa ma rog de vant sa ma lase sa trec nevazuta si imbracata printre oameni, priuntre strazi, sa ajung la magazin pentru a ma „aproviziona”, pentr a da nastere secretului. Am mers si am mers, am infruntat furtuni de frunze si valuri uscacioase de aer, m-am luptat parca cu o forta supranaturala care dorea in orice chip sa ma pastreze curata, sa ma impiedice sa duc acest trup la sacrificiu. Dar eu am vrut sa lupt contra fortei si am luptat. Am vrut sa inaintez si sa ranesc acest trup asa cum si el ma raneste pe mine clipa de clipa. Si am inaintat. Si tot aceasta forta supranaturala a facut ca „otrava” cautata sa nu fie gasita in primul magazin si sa trebuiasca sa o caut. Cum se face ca dintre toate otravurile din magazine cea pe care ma hotarasem sa o folosesc aici nu se gasea? Nu stiu daca vointa mea a impresionat forta supraomeneasca sau daca pe contractul ei cu destinul era trecuta doar o data posibilitatea unei interventii directe in mediu...caci nu m-am lasat si in al doilea magazin am gasit otrava. Doua doze, una cu posibilitate de castig, 4000 de lei, bani care ar fi de mare folos, un secret placut ar fi acesta.

-          Buna ziua. Croissante cu ciocolata aveti?

-          Da, in spatele dvs., pe raft.

Mana mea tremura, ochii nu mai cauta sa citeasca ingredientele. Lapte praf, margarina, sare, nu ma mai intereseaza. Conservanti, coloranti, euri. Ochii mei nu vor sa citeasca nimic din exterior. Ci cauta sa citeasca inauntru. Inauntrul fiintei mele. Ce vad ochii mei in acele fractiuni de secunda? Vad saliva groasa cursa pe perna de atatea ori in care croissantele apareau apetisante in vis. Vad colegele in pauza fosnind ambalajele rosiatice si muscand cu pofta. Vad varful acela de crema de ciocolata care se rupe atunci cand buzele lor musca violent din croissant. Vad firmiturile pufoase de pe sanii lor. Vad bucata de ciocolata crema ramasa in colutl gurii. Vad...miros...salivez...vad chinul meu. Vad doua croissante in mainile mele si 10 ron pentru a plati.

Apoi ochii mei se maresc, devin ca doua gauri negre, cu o putere de gravitatie greu de imaginat, greu de reprezentat. Locuitor din afara universului meu ai fi vazut cum ochii mei topeau in gravitatia lor oua de ciocolata Kinder-surprise, ciocolata Rom, Kinder-bueno, ciocolata-Milka, bomboane cu rom. Tentatia era mare.

Retragerea. Destula otrava pentru astazi.

Ceasul? 15.38

Este atat de aproape de ora mamei, ora la care ea ar trebui sa vina acasa. Indes croissantele in geanata.

„O sa mananc unul si celalalt i-l arat si ii spun ca am vrut sa mananc dar nu am putut. Nu...nu, nu. Le mananc pe amandoua si nu spun nimic. Sau, ii spun, de  ce sa ma feresc? Ce poate sa imi faca? Si in plus, daca mi se face rau si ajung la spital, trebuie sa declar. .... .... .... De fapt, nu trebuie sa declar nimic, nu au cum sa ma verifice. Si daca mi se face rau asta e. E normal, de fapt dupa atata timp de mnacare curata.”

Am intrat pe usa. „Roua?” Roua se pare ca e la plimbare.

Sunt numai eu. Si croissantele. Si constiinta. Deschis geamul si trimit constiinta la plimbare. E soare mult afara si e o zi frumoasa de toamna.

Fosnesc ambalajul. Il deschid si las vidul din interior sa imi inunde fata, scot croissantul si musc dintr-o data o treime de blat pufos si crema gretoasa de cacao. „Sunt sigura ca are margarina”. Ce miros puternic. Si musc repede. „Ma suna mama.” Vorbesc cu ea si am gura plina de amestec de blat pufos si crema de cacao. Cuvintele mele sunt mincinoase datoria a ceea ce am in gura, o expediez repede. Mai musc o data. Ajung la colt. Privesc coltul dezamagita. Asa cum imi aminteam, croissantul abunda de crema doar la mijloc. Nu puteau sa imbunatateasca si ei asta in 3 ani?

Pe al doilea il las pe altadata. De fapt.... nu. Nu!! Cand voi mai avea eu curajul sa fac asta? Cand voi mai avea razbunarea si tristetea atat de pline? Nu. Astazi trebuie mancat. Acum, pana nu ajunge mama acasa. Il desfac. Caut crema printr-o muscatura violenta. O simt printre dinti, cum axplodeaza pe limba. Euri si margarina, lapte praf, zahar alb, faina alba. Otrava mea. Medicamentul meu. Otrava pentru trup. Medicament pentru nebunie.

Medicament si curaj sa merg mai departe. Si ce ar fi culmea? Sa castig acel premiu. Asta da ar fi o ironie din partea sortii.

Este o zi frumoasa de toamna. Croissantele sunt intr-un stomac care a fost gol prea mult timp. Crema de ciocolata curge printr-un corp bolnav de tristete si toate eurile alea calatoresc printr-un sange obosit de atata detoxifieri.

V-am pupat. „Musafiri” bunica si apoi mama.

...

 Daria Hornoiu stiu ca Dumnezeu exista! si mai stiu ca El inseamna iubire.si ca noi avem puterea de a iubi. mai stiu ca iubirea e o forta pe care oricat am darui-o ea nu se epuizeaza si nu ne oboseste. mai stiu ca iubirea vindeca.si ca face minuni.si ca naste fluturi in stomac si stele mari si luminoase in negrul pupilelor.iubirea misca coditele cateilor si face pisicutele sa toarca. Iubirea naste copii. Naste speranta. Iubirea vindeca.